evden eve nakliyat evden eve nakliyat evden eve nakliyat
Get Adobe Flash player

Материалы

A fost aprobată Lista Arbitrilor Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCI, iar în Regulamentele Curţii au fost operate următoarele modificări

Pe 25 noiembrie 2011, în cadrul ședinței anuale a Consiliului Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a fost aprobată, pentru un mandat de 4 ani, Lista Arbitrilor Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCI (anexă PDF), iar în Regulamentele Curţii de Arbitraj au fost operate următoarele modificări:

1.Articolul 4 de la Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la procedura de arbitraj intern „Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale pentru soluţionarea litigiilor civile şi comerciale interne” se completează cu alin. (9), şi va avea următorul cuprins:
„ (9) Având în vedere complexitatea cauzei, creşterea semnificativă a timpului petrecut în legătură cu procedura arbitrală, la prezentarea tribunalului arbitral, Preşedintele Curţii de Arbitraj poate decide majorarea taxei arbitrale.”

2. Articolul 2 din Regulamentul Curţii de Arbitraj cu privire la procedura de arbitraj comercial internaţional va fi expus într-o nouă redacţie şi va avea următorul cuprins:
„Art.2 - Domeniul de aplicare
(1) Prezentul Regulament se aplică în cazul în care sediul arbitrajului comercial internaţional se află pe teritoriul Republicii Moldova.
(2) Arbitrajul se consideră internaţional dacă:
a) Părţile unei convenţii de arbitraj îşi au, la momentul încheierii acesteia, locul de afaceri în diferite state;
b) În afara teritoriului statului în care părţile îşi au locul de afaceri este situat:
- locul arbitrajului prevăzut în convenţia de arbitraj sau determinat în conformitate cu ea;
- locul în care urmează să fie executată o parte substanţială a obligaţiilor din raporturile comerciale sau locul cu care obiectul litigiului are legătura cea mai strînsă;
c) Părţile au convenit în mod expres ca obiectul convenţiei de arbitraj să aibă legătură cu cel puţin 2 state.
(3) În sensul alin.(2):
a) dacă o parte a convenţiei de arbitraj are mai multe locuri de afaceri, se va considera loc de afaceri cel care are o relaţie mai strânsă cu convenţia de arbitraj;
b) dacă o parte nu are loc de afaceri, se consideră loc de afaceri domiciliul sau reşedinţa părţii.
(4) Prin acord al părţilor, se remit spre soluţionare în arbitraj comercial internaţional:
a) litigiile care decurg din raporturi contractuale civile şi din alte raporturi juridice izvorîte din executarea contractelor comerciale internaţionale şi din alte relaţii economice internaţionale, dacă sediul a cel puţin unei părţi se află în afara Republicii Moldova;
b) litigiile apărute între întreprinderi cu investiţii străine şi asociaţii, organizaţii internaţionale fondate pe teritoriul Republicii Moldova, litigiile dintre participanţii lor, precum şi litigiile dintre aceştia şi alte subiecte de drept ale Republicii Moldova.
(5) Un litigiu are un caracter comercial dacă decurge din raporturi juridice contractuale şi necontractuale care cuprind următoarele, nelimitându-se la ele: contracte de livrare sau de schimb de bunuri şi servicii; acorduri de distribuţie; reprezentanţe comerciale sau agenţii comerciale; factoring; leasing; construcţie a obiectivelor industriale; consulting; engineering de afaceri; licenţiere; investiţii; finanţare; servicii bancare; asigurări; acorduri de exploatare sau de concesiune; întreprinderi mixte şi alte forme de cooperare industrială sau comercială; transport de mărfuri şi de pasageri pe calea aeriană, maritimă, feroviară şi rutieră;
(6) În cazul în care s-a încredinţat Curţii de Arbitraj organizarea unui arbitraj internaţional, prin însuşi acest fapt, părţile au acceptat prezentul Regulament, afară numai dacă, o dată cu încredinţarea organizării arbitrajului, părţile au optat, în scris, pentru alte norme de procedură şi acestea au fost acceptate de tribunalul arbitral.

3. Art. 40, alin.(2) lit. c) se completează cu următoarele „în special, în absenţa condiţiilor necesare pentru examinarea şi soluţionarea litigiului în fond, inclusiv în cazul în care, din cauza inacţiunii reclamantului cazul rămâne nesoluţionat pentru mai mult de şase luni.”

4. Articolul 4 de la Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la procedura de arbitraj comercial internaţional „Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale la soluţionarea litigiilor internaţionale” se completează cu alin. (9), care va avea următorul cuprins:
„ (9) Având în vedere complexitatea cauzei, creşterea semnificativă a timpului petrecut în legătură cu procedura arbitrală, la prezentarea tribunalului arbitral, Preşedintele Curţii de Arbitraj poate decide majorarea taxei arbitrale.”
 

Международные структуры

Партнерство и проекты

parteneri

Медиа-партнеры

parteneri media